Seminar "Planificare strategica"

Seminar „Planificare Strategică”

În perioada 20-22 Noiembrie 2013, Ministerul Transporturilor a organizat seminarul cu tema “Planificare Strategică”, parte proiectului „Suport pentru punerea ȋn aplicare a unei strategii generale ȋn sectorul de transport şi infrastructură”cofinanţat din  FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, codul SMIS al proiectului 38774.
Sunt așteptați să participle la acest seminar personalul propriu din direcţiile de specialitate ale MT şi din unităţile aflate aflate în subordinea/sub autoritatea sau coordonarea ministerului.
Ministerul Transporturilor, prin intermediul proiectului „Suport pentru punerea ȋn aplicare a unei strategii generale ȋn sectorul de transport şi infrastructură” și cu sprijinul Băncii Mondiale, în urma serviciilor de consultanță specializată, a realizat Planul Strategic 2014-2020, cu scopul de a își îmbunătăți activitatea.
Cum va fi Ministerul Transporturilor și sistemul de transport în anul 2020? Aceste aspecte au fost descrise în cadrul Planului Strategic, care definește misiunea și viziunea Ministerului, stabilește obiective strategice ambițioase, dar realizabile, obiective operaționale și indicatori de performanță ce urmează a fi atinse.
În cadrul programelor de modernizare a administrației publice din România, MT și Banca au semnat un acord de furnizare de servicii de consultanță pentru a consolida capacitatea de planificare strategică a MT.
Scopul general vizat al serviciilor de Consultanță este de a extinde capacitatea internă a MT și a entităților sale subordonate pentru a implementa reformele administrative cu următoarele obiective: (i) consolidarea planificării strategice și guvernanței din sectorul transporturilor; (ii) îmbunătățirea capacității Ministerului de a evalua cerințele de finanțare a infrastructurii rutiere și feroviare, mecanismele de finanțare, și opțiunile de recuperare a costurilor conform reglementărilor UE; (iii) creșterea capacității Ministerului de a evalua și monitoriza eficiența costurilor de construcție a drumurilor; și (iv) dezvoltarea capacității Ministerului de coordonare și planificare strategică a transportului urban în zona metropolitană din București.
Creșterea capacității MT de planificare strategică este un pas important în consolidarea capacității ministerului de a-și implementa cu succes mandatul în asigurarea succesului reformelor structurale din sectorul transporturilor.
Documentele de lucru și documentele întocmite în baza componentei planificarea strategică sunt rezultatul colaborării strânse dintre echipa Băncii și conducerea superioară și personalul MT, precum și reprezentanții entităților din sectorul transporturilor subordonate ministerului și alți factori interesaţi. Acestea sunt bazate pe observațiile valoroase și feedback-ul din partea MT, CFR SA, CFR Marfa, CFR Calatori, CNADNR, TAROM, din partea Companiilor Aeroportuare, Companiilor Portuare, Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, AMTB, RATB, Metrorex, Primăriei București, precum și a Ministerului Finanțelor.O serie de întâlniri, interviuri și ateliere interactive organizate de echipa Băncii au permis participanților să-şi exprime vederile și preocupările lor pentru a ajunge la un consens larg cu privire la principalele elemente ale Planului Strategic pentru MT și Ghidului de Planificare Strategică.

Newsletter

Beneficiarul proiectului

Guvernul României - Ministerul Transportului

Asistență tehnică

The World Bank